Totul se rezuma la retorica

Uneori ascult melodii incurajatoare care ma ajuta sa inteleg lumea in care ma scald sau de ce nu, un sfat, un ritm, o fata binevoitoare pot face adevarate minuni. Se stie, ma ghidez dupa semne care imi pot arata viata in adevarata ei splendoare sau, oameni, caractere, moravuri care imi gadila stima de sine. Am un vis, acela de a cunoaste, dar nu oricum, ci doar in ritmul meu balanganit. Nu egoism, nici stima ridicata, este vorba despre o anumita incapatanare salvatoare, singura dealtfel. Privesc spectacolul asemeni unui translator social, ce am devenit, vrand – nevrand, prin traiul meu de zi cu zi. Constat in doar cativa metri de mers pe jos prin acest oras, ca nu sunt lasata sa ies din magazin pentru ca altii sunt orbiti de mirajul hainelor colorate si plasticate. Sunt privita cu reticenta atunci cand incerc sa ajut o doamna care nu poate trece cu carutul ei de incarcatura de pe trotuar ( o masina si o scara) si mai mult mi se spune de doua ori ” imi cer scuze”. Asemeni, la intrebarea daca as vrea o esarfa sa potrivesc la manusile pe care tocmai mi le cumparasem raspund cu “da” si mi se schimba subiectul ? Adica e o intrebare RETORICA ? Oare oamenii chiar vorbesc fara sa stie ce ? Roboti sociali, sau nu suntem departe de asa ceva, acesta mecanica sociala care ma inconjoara, robostism si rigiditate a oamenilor pe strada, toate ma transforma intr-un om uimit de propria-i existenta. Nici oamenii culti de altadata nu mi se mai par utili atunci cand vesnica lor polologhie este o repetitie suparatoare. Teorie multa, romanul este filosof prin definitie, specie rara, pe cale de dispartie, el nu a invatat start-ul si stop-ul unei discutii, fara limite, sa-i dam inainte ! Nu exista greseli in viziunea lor, nici adevar, doar adevaruri salvatoare de stime!
E greu sa taci, dar e si mai greu sa accepti. E ingrozitor sa tii ochii deschisi si sa privesti in jurul tau, da acela este adevarul si da … e unul singur !