Utopia de a trăi ?

somebody that i used to know

Wild Rose — Mon, 21 Nov 2011 16:54:36 +0000

De ce te stresezi ? Pleaca, traieste ca si cum nu ai trait niciodata pana acum. Asculta muzica proasta, bea, adanceste in neant iubirea care oricum nu e de tine, nu intelegi? Nu aici iti este locul, om mare! Atinge cu degetele acest filtru si trage… ce simti? Un miros innabusitor dar placut, dar lasa-te pe spate si priveste cerul, ca altadata in august, cand stelele le numarai. La ce bun apropierea dintre noi? Cu cat faci mai mult cu atat nimicul se intampla, ramai indiferent dar zambetul ti-l pastreaza. Originea iti spune ca cel mai puternic va trai, eternitatea o apuca cu cele doua maini. Amesteca amaraciunea cu acesta dulce fericire de astazi si spune-mi cum iti iese. Dar tu du-te, privirea ti-o pierde in ceata deasa si uita ce e aici, intunericul si galagia care te preseaza, vino la final, cand comedia se sfarseste, sa ne bucuram amandoi de un vin din pahare de cristal. Frantuzeste vom vorbi numai sa ne acoperim unul pe celalalt, dar nu tare… ne vor auzi …Si acum, danseaza-mi viata, cum numai tu stii sa o faci, gandurile-mi mangaie si saratul mi-l pastreaza! Tu, acest tu, vino si poarta-ma pe malul drept, tine-ma strans, degetele sa ti le simt pe pielea –mi uda.
Loveste-ma de zidul iubirii asa cum nu ai facut-o niciodata, stii ca durerea n-o voi evita. Citeste-mi versuri calde, vocea ta ma va incanta zilnic!

Despre acest “sine”

Wild Rose — Mon, 04 Oct 2010 18:56:35 +0000

Numele meu este Vladima si sunt o mincinoasa care se scufunda zilnic în depresia acestui lac. Neinteleasa de cei din jurul meu … am o minte fara inima… si o inima fara suflet. Dezamagitor, nu credeti?

Un minim de existenta, va rog!

Wild Rose — Fri, 18 Jun 2010 16:52:17 +0000

Ce-i drept, n-am mai scris de mult, ce m-a determinat sa reiau? Timpul, ideea de minim si poate o pereche de ochelari. Da, mi-am dat seama ca o noua pereche de ochelari iti poate schimba modul de a privi lumea, pe dracu … glumesc ! In realitate, am o idee mai idioata, aceea conform careia “inca-i bine”, inca e bine, e bine … Toti avem o sansa, sa o nu o irosim, zice mosul, filosof innascut. Inca e bine pentru ca n-am irosit sansa, si inca e bine pentru ca am ramas eu, Cum spunea o doamna interesanta, traieste clipa, dar nu la maxim, ci cu intensitate, ce e asa de complicat? Trebuie sa ma rog pentru un minim de existenta …? Excelenta idee, nu compusa de mine, dar dezbatuta ! Femeia are un dar creativ aparte, toate femeile sunt artiste, dar nu toate artistele sunt femei, din pacate, spun asta gandindu-ma la Pompidou … femeia si gaina moarta…. fascinant ! Nu intelegi, dar nici nu ma voi stradui, nu vreau sa te fac sclavul meu, vreau sa devii imparat prin propriile ganduri.

NU

Wild Rose — Thu, 22 Apr 2010 20:48:21 +0000

Nu o sa ma iubesti niciodata
Nu renunta, este o viata atat de frumoasa
Nu ma striga, numele meu este interzis
Nu ma strange, urmele degetelor tale se vor lipi de pielea-mi
Nu ma privi, ochii tai ma ucid lent
Nu plange, pentru ca nu ai lacrimi,
Nu regreta, timpul e scurt.
Nu despre viata ta vorbesc,
Nu esti aici,
Nu aceste cuvinte sunt pentru tine,
Nu pentru tine traiesc,
Nu vei fii in mintea mea,
Nu atunci cand il voi apuca de mana,
Nu mereu cand ma voi culca,
Nu ma voi gandi la tine, poate in vis,
Nu, nici atunci macar ..
Nu stii, dar te iubesc,
Nu pleca,
Nu pot trai in lipsa ta,
Nu ramane, este o viata atat de frumoasa !
Nu, deja esti departe …

Totul se rezuma la retorica

Wild Rose — Wed, 14 Apr 2010 14:26:02 +0000

Uneori ascult melodii incurajatoare care ma ajuta sa inteleg lumea in care ma scald sau de ce nu, un sfat, un ritm, o fata binevoitoare pot face adevarate minuni. Se stie, ma ghidez dupa semne care imi pot arata viata in adevarata ei splendoare sau, oameni, caractere, moravuri care imi gadila stima de sine. Am un vis, acela de a cunoaste, dar nu oricum, ci doar in ritmul meu balanganit. Nu egoism, nici stima ridicata, este vorba despre o anumita incapatanare salvatoare, singura dealtfel. Privesc spectacolul asemeni unui translator social, ce am devenit, vrand – nevrand, prin traiul meu de zi cu zi. Constat in doar cativa metri de mers pe jos prin acest oras, ca nu sunt lasata sa ies din magazin pentru ca altii sunt orbiti de mirajul hainelor colorate si plasticate. Sunt privita cu reticenta atunci cand incerc sa ajut o doamna care nu poate trece cu carutul ei de incarcatura de pe trotuar ( o masina si o scara) si mai mult mi se spune de doua ori ” imi cer scuze”. Asemeni, la intrebarea daca as vrea o esarfa sa potrivesc la manusile pe care tocmai mi le cumparasem raspund cu “da” si mi se schimba subiectul ? Adica e o intrebare RETORICA ? Oare oamenii chiar vorbesc fara sa stie ce ? Roboti sociali, sau nu suntem departe de asa ceva, acesta mecanica sociala care ma inconjoara, robostism si rigiditate a oamenilor pe strada, toate ma transforma intr-un om uimit de propria-i existenta. Nici oamenii culti de altadata nu mi se mai par utili atunci cand vesnica lor polologhie este o repetitie suparatoare. Teorie multa, romanul este filosof prin definitie, specie rara, pe cale de dispartie, el nu a invatat start-ul si stop-ul unei discutii, fara limite, sa-i dam inainte ! Nu exista greseli in viziunea lor, nici adevar, doar adevaruri salvatoare de stime!
E greu sa taci, dar e si mai greu sa accepti. E ingrozitor sa tii ochii deschisi si sa privesti in jurul tau, da acela este adevarul si da … e unul singur !

Si iata !

Wild Rose — Mon, 22 Mar 2010 00:00:30 +0000

Probabil timpul trece peste mine, fara a lasa insa urme adanci peste corpul meu, care pare totusi a-si reveni in fiecare zi! Din ce? Caci timpul imi confera libertate, stabilitate, viata si energie! Putere, e tot ceea ce vreau si simt ca detin din plin. Am scapat de gri-ul depresiv din fara ferestrelor mele ! Nu mai aud scartaitul vechiului lift care parea sugrumat cand cineva peste 90 de kg incerca sa patrunda in intimitatea-i. Fumul si cauciucurile indraznete par sa nu mai fie o problema si da … observ padurea !! Sunt fericita, as putea spune, exceptand reclama stridenta din fata mea, poate si faptul ca timpul meu liber s-a facut mic mic, tinandu-ma ocupata intr-o mare parte din el.
In clipa prezenta, putine lucruri par totusi a ma scarbi in mod veritabil si irecuperabil. Curios sau nu, revin la oamenii care nu se satura din a ma deranja din drumul meu drept si sigur care se arata la orizont. Privesc situatiile cu alti ochi, la care oamenii obisnuiti nu au acces. Intuitia imi spune ca lumea e nesimtita cu mine in pofida eforturilor mele de a indrepta oamenirea. Nu am asteptari sau nici regrete, un singur lucru cred ca-mi lipseste (la voi) … unde va este fiintelor umane bunul simt? Paradoxul bunul simt a lui Paleologu v-a contrariat- sau cel probabil este o utopia de care nici macar nu ati auzit ?
S-a intors josul in sus sau invers, oamenii au devenit nepasatori, primand doar interesele personale si pisandu-se pe convingerile si bunurile celorlalti. Apar cladiri si pitipoance peste noapte cu drepturi depline. Se trezesc sufletele ratacite pana acum ceva timp, cu pretentii de a stapani lumea.
Nimeni nu isi stie locul sau locurile nu mai exista ? Calcam pe cadavre, dam branci celor care urca si bagam in morminte pe cei care deja se afla pe pamant. Cuvintele nu fac 2 bani, intamplarile se petrec cu rapiditate de nu-ti mai dai seama acum ce ai trait cu 2 secunte in urma.
Imi pare rau, dar nu am de cand sa raman pasiva la acest spectacol regizat cu picioarele si jucat de amorul clipei. Regret, dar nimic din ce traiesc eu nu vi se cuvine voua, nu suntem egali si nici ne miscam in acelasi ritm.
E greu, nu-i asa?

cerc

Wild Rose — Tue, 23 Feb 2010 14:37:37 +0000

cercuri, cercuri si deodata stop ! opriti timpul care ma omoara si visele care ma innebunesc. dar te vad …. te vad venind spre mine si nu ma pot opri, timpul ma omoara!
tu vii, eu ma indepartez, tu te apropii, eu alerg spre mare, tu alergi dupa mine, eu ma scufund in marea de vise, ce e cu acest cerc infinit?
vise desarte, sperante disparute sau timp nefast ? nimic in comparatie cu marea din ochii tai.
ai privirea unui vultur si culoarea unui camp abia inflorit, ma urmaresti pas cu pas condus de mirosu-mi dulce precum mierea.
ai vrea sa ma prinzi in bratele tale calde dar mainile mele reci trec nevinovate pe langa tine ..
eu apartin marii, tu pamantului …

10 zile

Wild Rose — Tue, 09 Feb 2010 13:34:22 +0000

10 zile vor trece, poate anapoda sau aidoma
10 zile acopera vesnicia ochilor mei,
Dor de moarte dar si de pielea-ti lina,
Chin si bestem, fericire-mi provoaca,
Absurd, 10 zile, trecura si totusi…
Lumina inimii m-a orientat,
Pasii spre inaltime ii duc acum,
Si poate mai tarziu vei atinge,
Buzele care acum se musca
Dezlipite in asteptarea greoaie
Care bate infundat pe langa,
Fara a ma nimeri.
Dar vreau ?

9.02.2010

Colectionar de iubire

Wild Rose — Tue, 26 Jan 2010 15:46:11 +0000

Care ar fi criteriile dupa care alegem? Dar alegem? Poate colectionam modele, vise, iubiri, chipuri cunoscute pentru a avea certitudini si multiple posibilitati. A colectiona inseamna a pastra si a aduna ceva care iubesti si de care esti pasionat. De ce sa nu fie persoane si nu tratate ca lucruri?
A existat odata un om caruia ii placea sa colectioneze expresia ” te iubesc” de la persoanelor pe care le intalnea. Nu le cauta, avea norocul de a le intalni fara a dori, totul nepremeditat, apriori. Se vedeau, se cunoasteau si se indragosteau pana in momentul cand i se spunea ” te iubesc”, apoi disparea si nu se mai intorcea niciodata. Cu fiecare persoana, “te iubesc” devenea tot mai mult o povara parca mai greu de dus dar care nastea o placere inconfundabila. Era colectia lui, “te iubesc” spus cu varii tonalitati, in diverse situatii si de persoane una mai frumoasa ca cealalta. Toate le tinea ascunse intr-o carte, rosie, veche de 200 de ani, prafuita pe alocuri cu urme grave ale timpului pe care o deschidea doar ca sa mai adauge. Sa ne mire ca era chiar Flaubert cu “Education Sentimentale”? Nu.. pentru el timpul avea rabdare iar ziua parca ii zambea inca de la primele ore ale diminetii, totul parea ca decurge dupa un plan complotat chiar de Dumnezeu.
Pana intr-o zi… cand apare ea. Cu un zambet coborat tocmai din ceruri, cu o fata luminata ca a unui inger ea apare ca dintr-un vis in viata lui. Prima reactie? Frica, spaima, fuga de raspundere. Ea era dispusa sa-i dea totul, poate si acel ” te iubesc” pe care sa-l colectioneze cu grija, dar el .. el vroia numai asta? Inima
a inceput sa-i bata atunci pentru prima data… si nu intelegea pentru ca era ca si cum viata revenea in el asa cum nu mai fusese niciodata. Atata placere nu mai simtise si nu credea ca dragostea exista si pentru oameni ca el.
Era ca un vis pe care nu-l avusese dar pe care si-l dorea implinit fara sa-l cunoasca. Fericirea ii era la picioare si il facea sa se simta stapanul lumii. Stia ca alaturi de ea toate cuvintele din lume nu-si mai aveau sensul, nici “te iubesc” nu-l mai atragea, poate nici singuratatea! Doar de un lucru era sigur: ca vrea sa imparta cu aceasta persoana tot restul vietii lui.
Dar ce avea aceasta persoana atat de deosebit daca a reusit sa-l transforme pe el in alt om? Nu era nici cea mai frumoasa, nu parea nici cea mai inteligenta …. insa avea un singur lucru: ii semana, impreuna erau un tot unitar, o sfera perfecta! Amandoi blonzi, cu pielea alba si fina, cu aceleasi caractere usor egoiste, cu dorinte distorsionate si vise comune.
Ce inseamna pentru ei ” te iubesc” ? Nimic in comparatie cu ce puteau pune in practica …

Nimeni nu va dormi

Wild Rose — Sat, 23 Jan 2010 15:34:27 +0000

“Nimeni nu va dormi! Nimeni nu va dormi! Chiar şi tu, o prinţesă, în dormitorul tău rece, priveşte stelele care tremură pline de dragoste şi de speranţă.

Dar secretul meu este ascuns în mine; nimeni nu va şti numele meu! Nu, nu! Ţi-l voi spune gurii tale când lumina va străluci!

Şi sărutul meu va topi tăcerea care te va face să fii a mea!

Nimeni nu ştii numele său … şi noi toţi vom fi nevoiţi să murim!

Dispari, o noapte! Culcaţi-vă, stele! Culcaţi-vă, stele! La îngânarea zilei cu noaptea voi câştiga! Voi câştiga!

Voi câştiga!

Puccini, G. “Nessum Dorma”