Ceea ce-mi imaginez, trece de simtul comun al oamenilor comozi pe care ii gasesti pe toate scarile, vrand – nevrand impiedicandu-te. Imaginarul ia cai debanuite, aluneca in sus si ajunge pe culmile indepartate ale simturilor terestre, stupide – omenesti. Omul pare stupid prin insasi definitie, incapabil de a mai crea cultura, se ascunde adesea in scorburi intunecate sau in spatele mastilor gresit realizate si ele pe ultima suta de metri. Incapabilitate de a intelege ceea ce este vital si/sau prea omenesc pentru a fi omenesc, unii prefera sa taca. Tacere ! rara calitate .. a tacea si a -si imagina, o lume perfecta vazuta prin niste ochi imperfecti ..

E  o scena mare, cu doua copertine de culoarea sangelului proaspat in mijlocul carora se afla doi oameni. La aplauzele publicului cei doi ies in fata tinandu-se de mana. Cu un zambet usor pierdut pe buze dar cu ochii stralucind de fericire cei doi se despart usor, unul in stanga, celalalt in dreapta dar cu privirea atintita asupra partenerelului. TACERE ! Cei doi se privesc de parca nu s-au ma vazut niciodata sau de parca ar fi ultima privire aruncata vreodata asupra celuilalt. Se simte o usoara tensiune … ceva urmeaza cu siguranta sa se intample. Se aprind toate luminile, incepe muzica …. este melodia lor. EL, arata ca un print, are ochii verzi, parul saten deschis si un costum care se asorteaza cu starea lui de spirit, arata ca un mire care si-a gasit jumatatea, fericirea parand ai iesi din toti porii … zambeste .. are un zambet pe care cu greu il poti confunda! EA, seamana cu o domnita taiata parca din revistele anilor ‘80, e subtirica, cu niste picioare aproape perfecte lasate la vedere de rochia-i scurta, neagra cu volanase din dantela fina. Nu se satura sa-l priveasca, are acel chip de femeie indragostita, poate si rujul rosu aprins de pe buze lasa de inteles ca daca ar fi sarutata in acel moment cu siguranta va da curs tentatiei, sa fi uitat totusi de ce e pe scena? Nici vorba! Cei doi incep sa se apropie, din nou, ca si prima data, numai ca de data asta pare a fi pentru totdeauna … si danseaza, danseaza !! E valsul once upon a december …

De data asta va fi pentru totdeauna,

D.

Este asa cum trebuie sa fie, dar cum trebuie sa fie nu intreaba nimeni. Sa fie ( tot mai bine sa fie decat sa nu fie), ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti, decat nimic… sa fie atunci!  A fi, un cuvant relativ, care nu-mi spune nimic. Cum am ajuns oare sa nu mai disting a fi de a nu fi ?E ca intr-o cadere libera … te arunci si parca nu mai cazi …( cu toata ca iti doresti atat de mult impactul). Nu stii ce ti se poate intampla si nici nu poti prezice, esti ca intr-un labirint fara iesire ( traiesti cu ideea ca exista mereu o iesire). Prins in mrejele stupiditatii incerci din rasputeri sa scapi … dar nu… este prins si nu ai scapare. Asa e si in dragoste?! te prinde, te arunca, te ridica, te inalta si apoi te respinge! Sunt sub influenta “puterii”, dar spun atat: de data asta va fi pentru totdeauna!

Cuvinte grele pentru nimic, dar o fac numai pentru mine, poate…poate trezesc bestia. Am zis ca o sa scriu un prolog in ca imi voi exprima profundele sentimente de dezgust fata de inselaciune si relatiile false dintre oameni, pentru cine este interesat sa auda .. latura mea artistica va sta la dispozitie, mai ales acum in perioada de criza de idei si de sinceritati.

Cum spunea o prietena, matematica si fotbalul e grele, c’est pourquoi eu va spun ca sunt putine lucruri pentru care eu as mai lupta. Infiintarea grupului de cercetare RCO1 imi da totusi puteri, in virtutea faptului ca nu este prima si ultima fapta eroica pe care o fac pentru studentii romani. Poate in aceasta lumea unde idiotenia pluteste peste tot in aer, lumea este contaminata numai la deschiderea gurii, nu-mi ramane decat sa precizez ca port o folie protectoare peste gura atunci cand ies in exterior si o sa abtin sa vorbesc in public chiar daca cuvintele si cinismul neascultator al asa-zisilor fiinte umane ma vor provoca neincetat.

Mizeria timpurilor noastre da navala peste toti si nu se va opri decat atunci cand va termina ceea ce a fost proiectata sa faca. Traim din inertie sau din prostie sau mai rau, traim in necunostiinta de cauza : Baaa lumea se schimba !! Nu traim ferecati intre 4 ziduri in timp ce in afara se intampla TOTUL. Uitat de lume, nu e o idee prea buna … ce zici ? Sau nu ai inteles .. da.. nu ai inteles .. realitatea e subiectiva sau superficiala , depinde cum privesti … inselatoare de la mama natura, e facuta sa te dezorienteze, poate deabia acum imi inteleg meseria. Ce rol important ! Multumesc ca sunt sociolog si nu … barbier !

Come into my world famous, now or never, be an occasion or be a failure or a shit arranged to go in error hungry eyes and deep concern among the two black lenses.

Come now and listen to the sound of sensations willing spider country like a man who lives to eat, just to eat.

I want to lose your eyes now in the great black, forget, forget to follow your hands dirty and left for long.

Get out now or stay forever (sometimes)

I wonder, who am I?

I answer: what comes to your  mind now?

I am an undiscovered actor, one who gets bored quickly, one with no patience

I don’t have a soul, no feelings, no stress and no words to say it

I always liked playing with people’s minds.

I would never stop.

But,  once I had a dream ..

Now I never sleep …

No time for reflection.

Do you think I’m special?
Do you think I’m nice?
Am I bright enough to shine in your spaces?
Between the noise you hear
And the sound you like
Are we just sinking in an ocean of faces?

Si daca am zis niste nevinovate minciuni ca sa ajung la tine, conteaza? Daca ma trezeam noaptea avand in minte doar un plan malefic de a te readuce la viata, te-ar deranja ? Produs al fabulatiei mele, te transformi in ceea ce ti-ai dorit tu mai mult, un om mare, increzator si cu puteri magice asupra celor din jur.  Auzi numai ce vrei fara sa ceri lamuriri, privesti lumea de undeva de sus pentru a ajunge jos, mi-e greu sa te urmaresc si totusi o fac! Agitatia ta este de fapt nesiguranta ta, vorbesti mult si fara sens de parca cuvintele s-ar sfarsi dintr-o clipa in alta.  Nu ti-e frica de noi, cu dorinta de a ne infrunta speri la un viitor traseu avantajos pentru tine. La un moment dat m-ai speriat, mi-ai spus ca vrei sa te casatoresti cu tine pentru ca esti constient ca nimeni nu te va iubi mai mult decat te iubesti tu, uiti un lucru … o oglinda nu iti va fi de ajuns pentru a te privi vesnic …. asa cum esti tu de fapt… De ce nu incerci sa te oglindesti in doi ochi?

Superficialitatea ma atrage, spune Lilly … iar libertinajul o tenteaza sa-si traiasca viata ca la 18 ani. Intr-o clipa ea se intoarce si nu-l alege pe el, cel langa care a invatat sa priveasca pentru prima data lumea. Va fi ea nefericita? Nici gand! Mintea ei nu-i permite sa vada dincolo de usile din fata, ca atare, odata pusi ochelarii inchipuirii, viata ei ia turnura unui purgatoriu.

Ca sa intelegeti, este vorba despre povestitor, despre un el si despre o ea.

“Noi” – povestitorul

“saracii”- ea si el

Putem schimba acest final al piesei, va rog?

Si daca ai fi doi,

Doi voluntari

Indrazneti, dar calmi,

Care se doresc dar se resping.

Poate de daca asta, ai suspina

Macar odata, cu vederea  spre rasarit,

Ai spune, cine sunt ?

Eu ti-as raspunde, esti…

Mai multi, dar nici mai putin

Decat esti tu de fapt.

Cel mai numeros om

Ce a existat vreodata, aici..

Pe pamant si in cer,

Armonia apelor,

Cea din urma dorinta,

A mea sau poate a celor,

Care inca mai cred in iluzii.

Nu este adevarat si nici nu trebuie sa recunosti,

Ca a existat odata, demult o femeie,

Dorindu-te atat de mult,

Cu gandul ca e timpul sa piarda ..

Ceva ce nu i-a mai apartinut de multa vreme..

Desi, orbita fiind, nu a reusit sa vada

Ca in loc de unu, acum sunt doi.

Getting lost, after long searches, without a script suitable for our theater… we said that we give up. But when everything seems to no longer have any sense, appear Anton Holban with his “play”.   Finally, Bob and Trajan have a common purpose : Lilly. Lilly is married with Traian, but she likes Bob, at the same time. Bob are a charismatic by nature, he also like Lilly.

The end is less predictable: what God has joined, man can not break.

Visitors are welcome !

Packed auditorium. Found that all be dreaming with open eyes. My students, all of them want to become officers for information. Live Bourne and his dexterity. But wait … here is the faculty of sociology, not academy information. Remember! ?